Plitele cu gaz de la Miele oferă o mare varietate în ceea ce priveşte dimensiunile arzătoarelor. De la cel mai mic arzător, care permite economisirea energiei şi prepararea lentă şi atentă a alimentelor, până la puternicul arzător pentru vase wok, destinat încălzirii rapide a unor cantităţi mari de alimente. Puterea adecvată pentru fiecare situaţie!

Arzătoarele se aprind în mod automat graţie tehnologiei sofisticate. Butoanele de comandă pot fi rotite uşor cu o singură mână şi trebuie menţinute în poziţie în timpul aprinderii.

Plitele cu gaz Miele sunt operate prin comenzi rotative din plastic sau metal. Astfel, puterea poate fi reglată foarte uşor şi sigur.

Un aspect profesional, de inox, sau elegant, cu vitroceramică - Miele oferă o gamă atractivă de designuri pentru ca dvs. să faceţi alegerea perfectă pentru bucătăria dvs.

Toate plitele cu gaz de la Miele sunt prevăzute cu sisteme de monitorizare a stingerii flăcării. În cazul în care flacăra se stinge chiar şi pentru un moment, de exemplu, atunci când o oală dă în foc, dispozitivul de oprire la detectarea problemelor de aprindere va întrerupe alimentarea cu gaz.

Plitele cu gaz de la Miele sunt echipate cu suporturi de vase care pot fi spălate în maşina de spălat vase. Acest lucru face ca utilizarea continuă a plitei cu gaz Miele să fie deosebit de uşoară şi ajută la economisirea timpului.

Plitele de gaz de la Miele sunt echipate cu suporturi de vase emailate, din fontă - robuste şi durabile, un semn vizibil de calitate de primă clasă. În plus, unele plite cu gaz sunt prevăzute cu capete de arzător PerfectClean, care simplifică procesele de curăţare graţie stratului antiaderent.